• Fondul Proprietatea și OMV Petrom au dominat clasamentul pentru România în acest an conform studiului realizat de Institutional Investor și au fost votate independent de către profesioniști din investiții la următoarele categorii:
– Johan Meyer, FP, cel mai bun Director General
– Alina Popa, OMV Petrom, cel mai bun Director Financiar
– Marius Dan, FP, cel mai bun profesionist în Relația cu Investitorii
– Fondul Proprietatea, cea mai bună Companie pentru Relația cu Investitorii
– Banca Transilvania, Electrica, MedLife, Nuclearelectrica, Sphera Franchise Group, Transelectrica au avut, de asemenea, rezultate bune
• ALRO a fost votată cea mai bună companie de către investitorii individuali, activitatea TeraPlast și Antibiotice a fost, de asemenea, foarte apreciată
• Rapoartele de sustenabilitate ale companiilor listate au fost evaluate pentru prima dată de către un juriu independent – raportul OMV Petrom a câștigat la categoria “Cel mai bun raport de sustenabilitate”. Rapoartele ALRO și Electrica au fost, de asemenea, remarcate ca cele mai bune din piață.

București, 19 Octombrie 2020 – Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) în colaborare cu Institutional Investor – lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor – recunosc performanța în Relația cu Investitorii (IR) din România în cadrul Galei AR&IR. Reprezentanții Fondul Proprietatea și OMV Petrom au fost cei mai votați profesioniști de către investitorii instituționali din întreaga lume.

Johan Meyer, CEO, Fondul Proprietatea:
“În ultimii 10 ani de la preluarea de către Franklin Templeton a mandatului de manager al Fondului Proprietatea, ne-am dedicat creșterii vizibilității și profilului Fondului, a pieței de capital locale și a României în general, în rândul unei baze mai largi de investitori instituționali. Privim cu mândrie în urma unei decade în care am contribuit la includerea României pe harta a numeroși investitori străini prin road-show-uri regulate, participări la conferințe din întreaga lume dedicate piețelor emergente și de frontieră, întâlniri cu varii părți. In plus, credem cu tărie că succesul Fondului va continua să se reflecte în mod pozitiv asupra atractivității României ca destinație de investiții atât pentru investitorii locali, cât și pentru cei internaționali, în anii următori. Suntem profund onorați să vedem o recunoaștere din partea comunității de investiții a eforturilor noastre în relațiile cu investitorii, în vederea comunicării mesajului Fondului Proprietatea în mod deschis și transparent. Ca de obicei, rămânem dedicați dezvoltării pieței românești și vom continua să organizăm întâlniri și evenimente dedicate investitorilor, pentru a promova România ca destinație de investiții de încredere și promițătoare.”

Alina Popa, CFO OMV Petrom:
“Suntem onorați de recunoașterea și aprecierea primite din partea comunității investitorilor privind angajamentul continuu al OMV Petrom de a fi o companie transparentă, o propunere sustenabilă și atractivă pentru toate părțile interesate. In acest an plin de provocări și incertitudini, tehnologiile digitale ne-au permis să rămânem aproape de investitori. Ne-am intensificat eforturile de comunicare frecventă și deschisă despre povestea companiei noastre, rezilientă chiar și în noul context de piață, iar temele legate de sustenabilitate reprezintă o prioritate pe agenda noastră de comunicare cu investitorii. Pentru viitor, întrucât ne aflăm pe un drum al transformării în sectorul nostru, rămânem foarte motivați în a ne angaja în dialog proactiv cu investitorii cu privire la sustenabilitatea performanței afacerii noastre.”

Marian Năstase, Președinte Consiliu Director, ALRO:
“Votul investitorilor individuali reprezintă un semn al încrederii și ne onorează. Am avut întotdeauna o relație pe termen lung cu investitorii individuali, bazată pe încredere și onestitate, iar astfel de rezultate reprezintă confirmarea abordării noastre. De asemenea, această recunoaștere vine într-un an marcat de condiții excepționale generate de criza sanitară, în timp ce industria aluminiului se confrunta deja cu condiții de piață dificile. Cu toate acestea, în ciuda acestui context nefavorabil, am reușit să rămânem fideli strategiei noastre, toate segmentele noastre sunt operaționale și funcționăm la parametri normali. În plus, am reușit să facem pași importanți în prezentarea abordării noastre privind sustenabilitate și am livrat un raport remarcabil pentru anul 2019. Ne bucurăm că eforturile noastre în această direcție, apreciate de o echipă independentă de experți, s-au concretizat în obținerea unuia dintre cele mai bune Rapoarte de Sustenabilitate de pe piața din România. Astfel, încă o dată, ALRO a dovedit că reprezintă tradiție, stabilitate și dedicare 100% pentru toate părțile interesate de activitatea companiei și vă pot asigura că va fi la fel și în viitor.”

Amani Korayeim, Director, EMEA Sales & Product Development, Institutional Investor:
“Anul acesta a fost supus unui test de stres pentru multe companii, în particular dificil pentru liderii din afaceri care au fost atent supravegheați pentru a demonstra reziliență și agilitate în afaceri. Companiile cu funcții proactive în Relația cu Investitorii și care au asigurat informații relevante, actualizate și prospective, ca parte a strategiei lor de răspuns la criză, au avut o șansă mai bună de a câștiga încrederea investitorilor.
Relația cu Investitorii este esențială pentru modul în care companiile sunt văzute și evaluate și oferă o punte de legătură între comunitatea de investiții și echipa de management executiv. Pentru a gestiona în mod eficient Relația cu Investitorii și pentru a îmbunătăți comunicarea, trebuie să măsori calitatea Relației cu Investitorii în mod regulat, exact ceea ce ne propunem să facem cu sondajul anual și independent al Instiutional Investor.”

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:
“Într-un context de piață deosebit de dificil, dialogul proactiv cu investitorii s-a dovedit esențial. Am văzut companii foarte active în ceea ce privește inițiativele de adaptare la noua situație, mai mult angajament din partea conducerii cu investitorii. Suntem mândri să contribuim la realizările pieței de capital din România și să premiem pentru al doilea an consecutiv cei mai buni profesioniști și activitatea lor cu investitorii.”

Rezultatele sondajului Institutional Investor reflectă opiniile a 385 de profesioniști din investiții de la 240 de firme de servicii financiare. Din cele 380 de companii nominalizate și 829 de persoane din sondajul aferent acest an, 8 companii și persoane din România au reușit cu succes să primească feedback de la profesioniștii în investiții. Companiile listate au fost analizate cu mare atenție, iar clasamentele pentru cel mai bun CEO, cel mai bun CFO, cea mai bună companie în IR și cel mai bun Profesionist în IR sunt următoarele:
Cel mai bun CEO în IR 2020
Johan Meyer, Fondul Proprietatea
Christina Verchere, OMV Petrom

Cel mai bun Director Financiar în IR 2020
Alina Popa, OMV Petrom

Cel mai bun profesionist în Relația cu Investitorii 2020
Marius Dan, Fondul Proprietatea
Ioana Bîrsu, Fondul Proprietatea
Mihaela Nădășan, Banca Transilvania
Alina Irinoiu, MedLife
Alexandra Țițan, Electrica

Cea mai bună Companie pentru Relația cu Investitorii 2020
Fondul Proprietatea
Electrica
Nuclearelectrica
Sphera Franchise Group
Transelectrica

Investitorii individuali activi pe piața de capital din România au votat și compania cu care au comunicat cel mai bine în ultimul an prin intermediul website-ului ARIR. Încurajăm investitorii să evalueze transparența companiilor, calitatea raportării și comunicarea acestora din perspectiva disponibilității și proactivității echipei de relații cu investitorii. Câștigătorii sunt:
Cea mai bună Companie pentru Relația cu Investitorii 2020 – alegerea investitorilor individuali
ALRO
TeraPlast
Antibiotice

ARIR a inclus pentru prima dată o nouă categorie de premii – “Cel mai bun raport de sustenabilitate”, considerând importanța tot mai mare acordată de investitori informațiilor nefinanciare și trecerea la noul statut de piață emergentă care va aduce piața de capital din România în vizorul unei categorii de investitori mai mari.
Cel mai bun raport de sustenabilitate 2019
OMV Petrom
ALRO
Electrica

Juriul compus din Adina Ardeleanu – Co-Fondator Financial Intelligence, Adrian Codîrlașu – Vicepreședinte CFA Romania, Cristian Petre – Portfolio Manager NN Pensii, Mihaela Stoica – CEO Intercapital Invest și Mugur Popescu – Investment Director BCR Pensii a evaluat rapoartele, bazat pe 8 criterii definite împreună cu specialiști din piață.

AR&IR GALA este organizată cu sprijinul partenerilor strategici ALRO (unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, membru fondator ARIR), Banca Transilvania (cea mai mare bancă din sud-estul Europei, membru Asociat ARIR), Bursa de Valori București (organizează și administrează piețele reglementate ale instrumentelor financiare, membru fondator ARIR), Electrica (jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, membru Asociat ARIR), TeraPlast (compania-mamă a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, membru fondator ARIR).
Partenerii principali ai evenimentului sunt: Antibiotice (unul dintre cei mai importanți producători români de medicamente generice din industria farmaceutică, membru Asociat ARIR), Transelectrica (operatorul de transport și de sistem pentru energia electrică din Romania care administrează, operează, întreține, modernizează și dezvoltă rețeaua de transport, membru Asociat ARIR), Transgaz (unicul operator al sistemului național de transport al gazelor, membru Asociat ARIR).
Parteneri instituționali: ENVISIA (Prima Școală de Afaceri din România pentru Membri în Consilii de Administrație, membru Afiliat ARIR). Partenerii media ai evenimentului sunt: Radio România ActualitățiMoney.roFinancial IntelligenceThe DiplomatJURIDICE.roBizis.roEconomistulClub EconomicRomânia Durabilă. Partenerii de monitorizare sunt Klarmedia și Issue Monitoring.

Sursa: https://www.ir-romania.ro/investitorii-globali-au-decis-cele-mai-bune-programe-de-comunicare-cu-investitorii/