Acasa Intercapital s-a retras de pe piata de capital

Poti face mai multe cu banii tai

Intercapital s-a retras de pe piata de capital

25.08.2017

Intercapital Invest, compania care opera sistemul de tranzactionare online Ktrade.ro, a decis retragerea de pe piata de capital ca urmare a hotararii Adunarii Generale a Actionarilor companiei. Activitatea de tranzactionare a societatii a fost intrerupta incepand cu data de 3 august 2017, iar sistemul de tranzactionare online ktrade.ro, sistemul de analiza Intercapital Start si siteul kmarket.ro au fost dezactivate incepand cu data de 25 august 2017. Compania a solicitat si a obtinut retragerea calitatii de participant la sistemele Bursei de Valori Bucuresti si ale Depozitarului Central. Astfel, Intercapital Invest nu mai presteaza servicii de tranzactionare la bursa si niciun fel de alte servicii pe piata de capital.

Actiunile si celelalate instrumente financiare ale clientilor au fost transferate in mod automat la Depozitarul Central (pentru clientii care nu au solicitat din proprie initiativa transferul acestora la un alt intermediar sau la Depozitarul Central, dupa caz). Aceste instrumente pot fi transferate de clienti de la Depozitarul Central la un alt intermediar, ulterior deschiderii unui cont de investitii la un alt intermediar autorizat la Bursa de Valori Bucuresti.

Prin prezenta Intercapital Invest notifica rezilierea tuturor contractelor incheiate cu clientii sai, ca urmare a deciziei de retragere de pe piata de capital.

Intercapital Invest recomanda serviciile SSIF Tradeville SA pentru deschiderea unui cont de investitii. Tradeville este un broker autorizat din 1994, cu peste 22 de ani de experienta pe piata de capital din Romania si peste 7 ani de experienta in tranzactionarea de instrumente financiare pe piete externe. Gasiti detalii complete despre Tradeville pe siteul www.tradeville.eu.

Sumele de numerar detinute de clienti au fost transferate automat intr-un cont special deschis de Intercapital Invest la BRD – Groupe Societe Generale (pentru clientii care nu au solicitat transferul numerarului in conturile bancare proprii din proprie initiativa). Aceste sume (mai putin comisioanele percepute de Depozitarul Central pentru transferul actiunilor, daca a fost cazul) pot fi colectate sau transferate de clienti din acest cont utilizand intreaga retea a BRD – Groupe Societe Generale. Pentru aceasta procedura clientii se vor prezenta la orice unitate a bancii cu documentele de identificare aferente si vor cere sumele ce li se cuvin detinute la Intercapital Invest.

In cadrul acestui proces, Intercapital Invest a solicitat si rezilierea contractului de Introducing Broker cu Saxo Bank, prin care furniza asistenta clientilor cu privire la sistemele acestei banci. Intrucat clientii care tranzactioneaza prin Saxo Bank au contracte incheiate direct cu Saxo Bank, nu cu Intercapital Invest, decizia Intercapital Invest de retragere de pe piata de capital si de incheiere a contractului de introducing broker cu Saxo Bank nu afecteaza activitatea clientilor derulata prin banca. Insa Intercapital Invest nu mai furnizeaza servicii de asistenta cu privire la sistemele Saxo Bank, clientii fiind indrumati sa contacteze in mod direct banca pentru asistenta.

Intercapital Invest a depus la ASF cererea de retragere a autorizatiei de functionare.

De asemenea, Intercapital Invest a expediat prin posta catre clientii sai urmatoarele documente, dupa caz:

- extrasul de portofoliu aferent instrumentelor financiare transferate in mod automat la Depozitarul Central, document necesar transferului acestora la un alt intermediar (acest document a fost expediat numai catre clientii care au detinut instrumente financiare care au fost transferate in mod automat la Depozitarul Central)

- fisa de portofoliu aferenta tranzactiilor derulate prin Intercapital Invest in anul 2017, document necesar pentru declararea acestor tranzactii la organele fiscale la inceputul anului 2018 (acest document a fost expediat numai catre clientii care au derulat tranzactii de vanzare in cursul anului 2017)

- un portofoliu cu detinerile de numerar la Intercapital Invest, care sunt disponibile pentru preluare prin reteaua BRD – Groupe Societe Generale (acest document a fost expediat numai catre clientii care aveau detineri de numerar la Intercapital Invest care nu au fost transferate deja din propria initiativa a clientului).

Pentru fiecare client in parte, fiecare din documentele mentionate anterior a fost expediat numai daca acesta era aplicabil situatiei clientului respectiv. Prin urmare, unii clienti ai Intercapital Invest au primit toate cele trei documente mentionate anterior, in timp ce altii au primit numai doua din acestea, alti clienti numai unul sau alti clienti niciunul din documentele mentionate anterior, in functie de situatia aplicabila fiecarui cont de investitii la data expedierii documentelor respective.

In cazul in care, pentru anumiti clienti, scrisorile se intorc inapoi ca urmare a imposibilitatii Postei Romane de predare a acestora, pentru clientii respectivi documentele aferente vor fi expediate prin email, la adresa de email existenta in dosarul clientului.

Pentru orice intrebari sau informatii ne puteti contactata la numerele de telefon 021 222 8731 / 021 222 8744.

Va multumim pentru buna colaborare desfasurata si va uram succes in activitatea de investitii viitoare.

 

Inapoi